Terra nova (design urbanistic)

Posted in poezie on January 18, 2012 by Veronica Valeanu

Împărtăşite, mizeria şi curăţenia erau odinioară acelaşi focar
de scurtă existenţă.
Cloaca maxima a despărţit apele în două:
cea proaspătă, în gura ţâşnitorilor-statui
şi cea murdară, absorbită în colectoare.
Malagrotta a alipit pământul cu aluviunile
atâtor mase umane.
Bine, s-a folosit totul cu grijă:
cerşetorii au primit bani pentru zdrenţele lor
ca papa să poată avea destulă hârtie.

Vreau ca documentul ăsta să treacă peste ordinea de zi.
Fotografiaţi locurile. Scanaţi şi imprimaţi
mătasea, bumbacul, stofa, orice.
Rochiile de seară: bulevarde cu felinare aprinse, ape curgătoare, catedrale, foc
Costumele bărbăteşti: peşteri, clădiri istorice
– adunaţi totul
la loc.

o/o

Posted in poezie on September 13, 2011 by Veronica Valeanu

motto:
“dar ah unde începe poezia-orificiu
ea nu începe dar ah” – Oskar Pastior.

parbrizul cu ceea ce înghite.
luneta cu ce varsă.
geamul lateral strecoară printre degete.
imaginile care se lasă prin mine trec de partea mea.
imaginile care se lasă peste mine, nu.
cred că sunt egală cu toate acestea şi cobor.
las loc pentru noi doi undeva
în bocca della verita.

*

Posted in poezie on July 31, 2011 by Veronica Valeanu

Într-un cuvânt,
un gest îşi caută o gestă
şi toată însoţirea
pe care o au de făcut:

“Într-una din seri,
cum şedea el în foişor
numai ce zăreşte în depărtare
un sul de raze scânteietoare
şi de ce se apropia, de ce lumina mai tare,
de îi fura vederile.”

Toată suflarea i se puse în mişcare
dar răsuflarea-i stătu,
căci din cer picase golul
cu care să umpli un pământ.

Şi-a spus o dată “soare”
şi se trezi cu cerul roată,
ca ea să ardă văz-duh toată.

Cu putere luă,
dar dup-o vreme bună
din răsputeri umblă să mai pună
clarvizuina în locul ei strâmt.

-(citat adaptat după Harap-Alb)

buddhi

Posted in poezie on July 31, 2011 by Veronica Valeanu

închizi uşile cu uşa
îmi strângi palma în palma ta
să iei
şirurile acelea de zburătoare văzute de trăitorii pe pământ
în pelicula împinsă
cu vâslele.
însă aici, pe scări
lemnul se toceşte la mijloc, cum tu nu vrei.
vreau să fii mort de oboseală
să găsesc sus rânduri de sacouri
de împins de la geam.
asta se strânge la urmă, când
cele trei clape se vor descleşta.
însă acum între noi
se întinde netulburată o pieliţă
precum trapa ce-a aşteptat în fiecare lucru
un om pe viaţă şi unul pe moarte.

fotolia

Posted in poezie on June 25, 2011 by Veronica Valeanu

robinetul curge în gura
de metal a chiuvetei,
mâncarea din lingură
într-o cavitate ca aceea-n care şi
cablul poartă încolăcit prin cameră lumina-
până peste cap.
nu mai am aerul
acela din foto, cu tot părul răspândit în mâl,
cu gura la suprafaţă.
e locul cel mai îndepărtat din mine, în hăţişuri,
cu tine aşteptându-mă pe un fotoliu,
aproape fără simţire.
dincolo torentul neştiut izbeşte părul, degetele trag de pământul subţiat.
să netezeşti cu ochii, pe urmă să-i laşi într-un colţ
fără să mai apeşi cu blitzul.

memory and battery

Posted in poezie on May 8, 2011 by Veronica Valeanu

There is a sudden spark in the peel between my fingers
and I know it’s about time you did something right.
The steering wheel is leading your hands into a contained heaving:
the collected reshuffle of forces
into the no-taker passing. And there’s speed to
patronize the road; let it fuel us,
what remained of our passional buffer zone. Speech bubbles.
The car minimizes our voices, the musical blips
unlike the huge house where
the tones felt like untotalled. It’s just a frame, don’t look
and don’t look sharp: sometimes
our life is where it isn’t
that’s where we’ll consume everything.

[-]

Posted in gânduri on April 5, 2011 by Veronica Valeanu

empty